Noul prototip de telefon pliabil al TCL pare mai promitator decat Galaxy Fold

Telefoanele pliabile inca sunt un concept destul de complicat de realizat, in ciuda faptului ca a aparut deja de ceva vreme Galaxy Fold, iar cei de la Huawei pregatesc si ei un Mate X. Practic, o tableta (ecran cu diagonala de peste 7 inch) care se poate plia in asa fel incat sa aiba dimensiunile unui smartphone normal. Da, ar fi un telefon ideal pentru cei care isi doresc sa pot sa se deplaseze prin oras cu tableta, doar ca marile corporatii din domeniu nu dispun inca de mijloacele necesare pentru a face acest concept operational in cele mai optime conditii. Mai pe intelesul tau, sa nu existe riscul sa se rupa ecranul in timp ce-l indoi pentru ca, la urma urmei, folia care ajuta telefonul sa se plieze e confectionata din plastic. Si cu Galaxy Fold a fost o poveste destul de complicata, dupa cum bine stim, deoarece planul initial al companiei a fost sa-l lanseze in aprilie, insa in urma complicatiilor cu ecranul, acesta a aparut abia in septembrie. Oricum, prima mea impresie este ca va trebui sa treaca ceva ani pana cand sa se inventeze tehnologia perfecta pentru a duce acest concept la alt nivel. 

Insa se fac pasi in acest sens. Samsung a rezolvat in cele din urma problemele cu Galaxy Fold si l-a lansat pe piata in septembrie, cei de la Huawei pregatesc si ei un telefon pliabil pana la sfarsitul anului, iar TCL a lansat cel mai interesant prototip de smartphone pliabil vazut pana acum. Cel mai remarcabil lucru legat de prototipul celor de la TCL este acela ca balamalele se deplaseaza in direcyii diferite. DragonHinge se pliaza, ca o carte sau ca Galaxy Fold, in timp ce Butterfly Hinge se pliaza in sens invers, ceva nemaivazut pana in momentul de fata. E un lucru care ma face curios in ceea ce priveste data de lansare a telefonului respectiv (daca va fi un concept care sa aiba suficient succes pentru a aparea pe piata). La fel ca si in cazul altor telefoane pliabile, actul de pliere se simte fizic si visceral intr-un mod care ma face sa apreciez caracterul tehnic al oricarei companii care incearca sa dezvolte dispozitive ale caror ecrane se indoaie in doua. Ideea de telefon cu clapeta in varianta smartphone este una extrem de ingenioasa. Cu ecranele mari promit un ecran extins pentru citire, redare de videoclipuri, jocuri si multitasking. Insa, dupa cum spuneam, principala problema consta in faptul ca inca nu s-a gasit o tehnologie pentru a duce conceptul la un nivel mai bun. 

Acum, noul prototip de la TCL pare cel mai promitator model de telefon pliabil, mai ales pentru ca, dupa cum spuneam, modurile sale de pliere difera cu mult in comparatie cu cele ale telefoanelor pliabile lansate pana acum. Cunoscuta pentru realizarea de televizoare cu adevarat bune, la prețuri accesibile, cei de la TCL vor sa-si puna afacerea cu telefonie sub acelasi brand. Compania a descoperit deja design-urile de concept si a anuntat DragonHinge cu luni inaintea acestui efort.

Google ia o decizie radicala in privinta telefoanelor Android

Google a mai demonstrat, inca odata, ca are potentialul de a crea controverse prin orice decizie luata de catre compania americana. Lasand la o parte problemele de confidentialitate si acuzatiile de filtrare si cenzurare a continutului, compania americana tocmai a luat cea mai neasteptata decizie in privinta telefoanelor ce ruleaza Android. A tuturor telefoanelor ce ruleaza Android, deci nu e o lovitura doar pentru Huawei. Trecand direct la subiect, Google vrea sa impuna tuturor producatorilor de smartphone-uri ca orice telefon sa fie livrat cu cea mai noua versiune de Android. Termenul limita este 2 februarie 2020. In caz contrar, Google va taia accesul companiei (sau mai a telefonului cu o versiune mai veche la Android) de la Play Store si celelalte aplicatii ale companiei americane, exact la fel cum au procedat si cu Huawei. Desi Mate 30 Pro se descurca destul de bine fara serviciile mobile ale Google, cel putin pana in momentul de fata. E o schimbare datorata faptului ca pana acum, producatorii ce lansau telefoane mai ieftine le vindeau la versiuni mai vechi decat cel mai nou Android. Si nu versini vechi de un an sau doi. 

In fond si la urma urmei, Android e un sistem de operare open source, insa controlul atunci cand vine vorba despre accesul la Play Store si alte aplicatii proprii le apartine in totalitate celor de la Google. Fara Play Store, un utilizator nu prea ai alternative pentru a descarca aplicatii. Iar pe acest lucru mizeaza si Google atunci cand le solicita producatorilor sa introduca cea mai noua versiune de Android. Dupa cum am mai spus, Android e open source si il poate utiliza orice producator de telefoane mobile (in cazul in care nu este vizat de catre Google cum a fost Huawei si cum continua sa fie pana in momentul de fata). Dar Google Mobile Services, gama de aplicatii Google, vine ca un bonus iar singura conditie pana acum era preinstalarea de catre producatori a aplicatiilor companiei, iar de anul viitor va fi si lansarea celor mai noi modele cu Android 10. Doar ca nu se inteleg clar anumite lucruri. De exemplu, companiile vor putea, in continuare, sa trimita la verificare modele care ruleaza chiar si Android 9 Pie, dar sa le lanseze dupa data respectiva. Care ar fi abordarea celor de la Google in aceasta situatie cand telefonul a fost deja proiectat, se lucra la el de luni intregi dar lansarea are loc dupa ce a intrat in vigoare noua politica a companiei? Ramane de vazut reactia, pentru ca banuiesc ca vor fi companii in situatia respectiva. 

Sincer, cateodata sunt complet uimit de succesul pe care il inregistreaza acest sistem de operare si nu pot sa-mi explic anumite lucruri in anumite situatii. In esenta, Android are doua probleme mari: actualizarea la noile versiuni e lenta, iar cei de la Google controleaza aplicatia Play Store. Ca sa nu mai spun de alte probleme in legatura cu interfata extrem de confuza, mai ales atunci cand vine vorba de a reduce consumul bateriei prin a inchide aplicatii. 

Doua noi tablete Microsoft Surface Pro au fost lansate oficial

A fost o misiune suficient de grea pentru dispozitivele Windows sa se elibereze de procesoarele celor de la Intel, insa Microsoft ofera utilizatorilor fotografii noi cu noua tableta Surface Pro X. Este o tableta cu diagonala de 13 inci, un dispozitiv ce ruleaza Windows pe un procesor Arm. Compania a anutat noul model in cadrul zilei de miercuri, cu ocazia evenimentului sau anual de hardware de la New York. Incorporeaza un procesor Qualcomm Snapdragon varianta Microsoft, si anume chipul SQ1 Arm. Scopul este de a oferi o experienta mai mereu asemanatoare cu experienta unui telefon mobil decat cea a unui laptop, ruland, in acelasi timp, Windows. Interesant faptul ca tabletele sunt undeva la mijloc atunci cand vine vorba de comparatii cu telefoane sau cu laptop-uri. Asta desi tendinta mai noua pe piata este de a transforma tabletele in laptop-uri mai mici si mai subtiri; pe cand inainte tabletele erau smartphone-uri mai mari ca dimensiuni. Oricum, in ciuda acestei tendinte, aspiratiile Microsoft sunt de inteles, avand in vedere faptul ca ei nu au reusit pana acum sa dezvolte un telefon mobil care sa ruleze decent pe Windows. 

De asemenea, in cadrul evenimentului, s-a lansat un alt dispozitiv cu acelasi nume, si anume telefonul Android cu ecran dual Microsoft Surface Duo, p tableta cu ecran dual Surface Neo si sistemul de operare Windows 10 X pentru dispozitive cu ecran dublu. Mai multe produse noi conventionale au inclus Surface Laptop 3 si Surface Earbuds. In momentul de fata, noua tableta Surface Pro X este disponibila in comenzi de tip pre-order, incepand de la pretul de 1000 de dolari (in jur de 4331 de lei la noi), si va aparea in magazine in cadrul lunii noiembrie.

Datorita bezelelor mai subțiri, tableta prezinta un ecran cu diagonala de 12 inci si cantareste doar 1,68 kilograme. Are un display la o rezoluție de 2.880×1.920 de pixeli, pentru 267 pixeli pe inch, densitatea PixelSense. Un nou stilou Slim Surface are putin mentine o conexiune persistenta pentru utilizare intensa, avand parte si de incarcare wireless. Si nu una, ci doua porturi USB-C, pe langa conectorul de alimentare proprietar Microsoft.

Specificatii

Printre specificatiile Surface Pro X se numara:

  • Memorie RAM de 8 GB sau 16 GB (LPDDR4x)
  • Spatiu de stocare: 128 GB, 256 GB sau 512 GB
  • Conexiune Wi-Fi 5, procesor SQ1 Arm / Snapdragon X24 LTE Qualcomm 
  • Durata bateriei de pana la 13 ore 
  • Camera frontala cu senzor de 5 megapixeli si videoclipuri la rezolutia 1080p; Camera cu autofocus fata-spate cu senzor de 10 megapixeli si videoclipuri la rezolutia 1080p / 4K
  • Doua boxe stereo de camp indepartat, difuzoare stereo de 2 wati

Pe cand specificatiile Surface Pro 7 includ:

  • Procesor Intel Core i3-1005G1, i5-1035G4 sau i7-1065G7
  • Memorie RAM de 4 GB, 8 GB sau 16 GB (3.733 MHz, LPDDR4x)
  • Spatiu de stocare de 128 GB, 256 GB, 512 GB sau 1 TB
  • Conexiune la Wi-Fi 6
  • Durata bateriei de pana la 10 ore
  • Camera frontala cu senzor de 5 megapixeli cu videoclipuri la rezolutia 1080p; Camera cu autofocus de 10 megapixeli, cu vedere pe spate si videoclipuri la rezolutia 1080p
  • Doua boxe stereo de camp indepartat, 1,6 watt stereo

Microsoft Surface 7 ar putea fi alimentata de un procesor Snapdragon

Cei de la Microsoft urmeaza sa lanseze o noua tableta, Surface 7, in cadrul acestei saptamani, alaturi de un Surface Pro 7 si de un Surface Laptop 3. Acest nou model de tableta urmeaza sa fie unul low-end, deci nu ar trebui sa existe asteptari prea mari din punct de vedere al performantei sau interfetei avand acest lucru in vedere. Bine, nu e chiar low-end, e mai degraba mid-range spre low-end, dar nu este una dintre cele mai bune dispozitive dezvoltate pana acum de Microsoft. Vestea cea mai mare in legatura cu acest model de tableta este faptul ca ar putea fi alimentata de un procesor Qualcomm Snapdragon 8cx SoC in loc sa contina un model de la Intel. Cel putin asa se precizeaza in raportul celor de la publicatia Wccftech in cadrul zilei de sambata, citand blogul tech francez Frandroid.

In ceea ce priveste performanta, se asteapta ca Microsoft Surface 7 sa aiba sub capota procesorul Snapdragon 8cx ARM de la Qualcomm. Desi detaliile anterioare aparute in presa despre Qualcomm au scos la iveala faptul ca Snapdragon 8cx este un procesor destul de puternic pentru a prelua Intel-ul quad-core 15W i5-8250u conceput pentru ultrabook-uri, rezultatul comparatiei recente [n.r. dintre cele doua procesoare] arata faptul ca procesorul celor de la Qualcomm este mai mic in comparatie cu cel oferit de Intel.

Din fericire, avantajul de a avea un Snapdragon 8cx inseamna ca dispozitivul va oferi, de asemenea, conexiune 4G LTE in permanenta. De asemenea, conexiunile USB-A si MiniDisplayPort vor fi retrase in favoarea USB-C, deoarece acest lucru va ajuta dispozitivul sa prezinte un design mult mai subtire.”, se arata in articolul respectiv.

De remarcat faptul ca Microsoft are in portofoliu si un Surface Go, o tableta ce ruleaza Windows 10 si este orientata in special catre clientii din intreprinderi, in special la fabrica si depozitul acestei comanii. Presupunand faptul ca Go va continua (si nu exista niciun indiciu ca acesta ar fi un punct mort), atunci exista suficient spatiu pentru o tableta mult mai buna pentru utilizatori. Aceasta ar urma sa fie Surface 7. Informatiile pe care le avem in legatura cu  Surface 7 sugereaza faptul ca aceasta tableta va fi cam ceea ce a fost si Surface 3 pentru Surface Pro 3. Va avea un stil similar, dar va fi mai mica si va prezenta un set mai mic de aplicatii. Tableta va veni cu lunele mai inguste la stanga si la dreapta, in timp ce lunetele din partea de sus si de jos vor fi largite pentru a se potrivi cu o camera mai mare in partea de sus si cu o banda magnetica pentru tastatura din partea de jos, potrivit raportului.

Microsoft urmeaza sa gazduiasca, in cursul zilei de miercuri un eveniment Surface, in New York, exact la implinirea unui an calendaristic de la ultimul sau eveniment Surface, unde a lansat casti de anulare ale zgomotului de cea mai inalta calitate si o noua tableta Surface Pro 6, Surface Laptop 2, Surface Studio 2 – un computer de desktop si functii noi pentru Windows si Office 365.

Samsung Galaxy Tab S5e: cea mai subtire tableta de pe piata, 4G si o interfata buna

Samsung Galaxy Tab S5e este o tableta Android eleganta, impresionanta si extrem de subtire. Dupa aproximativ patru luni de asteptare, gigantul din Coreea de Sud a lansat noul model in India, la finalul saptamanii trecute. Nu este o tableta atat de accesibila pentru buzunarul utilizatorilor, insa este, totusi, mult mai ieftina in comparatie cu Galaxy Tab S4, de exemplu. Iar in timp ce Tab S4 este construit pentru profesionisti, S5e se concentreaza mai mult asupra utilizatorilor pasionati de continut. Cu alte cuvinte, Samsung Galaxy Tab S5e realizeaza un echilibru perfect intre un dispozitiv excelent pentru continutul multimedia si un instrument de productivitate.

Specificatii

Dimensiuni: 245 x 160 x 5.5 mm 

Greutate: 400 g

Ecran: Display Super AMOLED, cu diagonala de 10.5 inch, rezolutia de 1600 x 2560 pixeli si raportul de aspect de 16:10

Procesor: Qualcomm SDM670 Snapdragon 670 (10 nm)

Memorie RAM: 4 / 6GB 

Spatiu de stocare: 64 / 128 GB (pana la 1 TB, cu card microSD)

Baterie: 7.040mAh

Camera foto: senzor de 13 MP, cu diafragma f/2.0, 26mm, 1/3.4″, 1.0µm, AF

Camera frontala: senzor de 8 MP, cu diafragma f/2.0, 26mm, 1/4.0″, 1.12µm

Porturi: USB-C

WLAN: Wi-Fi 802.11 a/b/g/n, dual-band, Wi-Fi Direct, hotspot

Senzori: Senzor de amprenta, accelerometru, giroscop, proximitate, busola, ANT+

Sistem de operare: Android 9.0 Pie; One UI, actualizabil pana la versiunea Android 10

Culori: Black, Gold, Silve

SIM: nanoSIM

Pret: In jur de 410 euro (~1947 de lei)

Pret si disponibilitate

Samsung ofera ambele tablete in doua variante – doar Wi-Fi si Wi-Fi + LTE, impreuna cu trei optiuni de culoare – negru, auriu si argintiu. Tab S5e incepe de la 35,999 de rupii pentru versiunea Wi-Fi si 40.000 de rupii pentru modelul Wi-Fi + LTE. Acesta este disponibila in India si poate fi achizitionata de la Samsung e-Shop, Opera House si alte magazine regionale. Varianta Wi-Fi a Tab S5e este de asemenea disponibila pe Amazon India, iar varianta LTE pe Flipkart.

Design

Un lucru uimitor legat de aceasta tableta este eleganta pe care o simti la atingerea acesteia, plus faptul ca este cea mai subtire tableta disponibila pana acum. Chiar si cu accesoriul tastaturii activat, acesta adaugand o greutate semnificativa corpului, pare o tableta suficient de subtire. O poti indesa in orice geanta mica sau buzunar mai mare, iar daca utilizezi capacul tastaturii, este suficient de elegant pentru a fi transportata si in mana. Aceasta cantareste aproximativ 400 de grame, ceea ce face usor de menținut pentru perioade de timp prelungite si, de asemenea, devine mult mai usor de utilizat. 

Performanta

Fiind alimentata de noul procesor Snapdragon 670, Samsung Galaxy Tab S5e este o tableta suficient de performanta pentru a rezista cu brio sarcinilor precum multitaskingul. Cu toate ca, la capitolul asta, performanta se degradeaza la un moment dat, iar deschiderea si inchiderea aplicatiilor poate experimenta un decalaj dupa cateva luni de utilizare. Este rapida, dar ii lipseste fluiditatea Tab S4 sau a rivalilor de la iPad.

Apple lanseaza noul iPad 10.2, o tableta cu un ecran mai mare si Apple TV Plus gratuit

Atunci cand vine vorba despre conferinta de acum o saptamana, de la sediul corporatiei, in Copertino, cei de la Apple au lansat 3 noi iPhone-uri, plus un nou Apple Watch, dar a existat un efort si pentru lansarea unei tablete. Nu, nu este un iPad Pro, ci mai degraba un iPad accesibil, al 7-lea gen, la pretul de 329 de dolari americani. Aceasta suma ar insemna undeva pe la 1412 lei romanesti, in banii nostri. Il poti numi iPad (2019) sau chiar iPad 10.2, dar ideea de baza a acestui nou model este urmatoarea: prezinta un ecran cu o diagonala mult mai mare, de la 9.7 inchi la ultimul model la 10.2 inci la aceasta. Motiv pentru care tableta are si numele pe care il are in momentul de fata.

Specificatii

Dimensiuni: 250.6 x 174.1 x 7.5 mm

Greutate: 483 g

Ecran: Display Super AMOLED, cu diagonala de 10.2 inch, rezolutia de 1620 x 2160 pixeli si raportul de aspect de 4:3

Procesor: Apple A10 Fusion (16 nm)

Protectia ecranului: Sticla rezistenta la zgarieturi, acoperire cu o folie

Memorie RAM: 2 GB 

Spatiu de stocare: 32 / 128 GB

Baterie: 3.2 Wh

Camere foto: senzor de 8 MP, cu diafragma f/2.4, 31mm (standard), 1.12µm, AF, HDR

Camera frontala: senzor principal de 1.2 MP, cu diafragma f/2.2, 31mm (standard), Face Detenction, HDR, panorama

Porturi: USB-C, jack audio de 3.5 mm

WLAN: Wi-Fi 802.11 a/b/g/n, dual-band, Wi-Fi Direct, hotspot

Senzori: Accelerometru, giroscop, proximitate, busola, ANT+

Sistem de operare: Android 7.1 Nougat, actualizabil pana la versiunea Android 8.0 Oreo

Culori: Silver, Gold, Space Gray

SIM: dualSIM

Pret: In jur de 300 de euro (1412 lei)

Caracteristici

Noul iPad are acelasi procesor Apple A10 Fusion ca si cel al predecesorului sau si suporta, de asemenea, originalul Apple Pencil, insa nu si cea mai noua versiune a acestui micut accesoriu. Exista, de asemenea, suport pentru o tastatura inteligenta de dimensiuni complete, care este placut de vazut. Noua tableta va aparea in magazine la data de 30 septembrie si ar trebui sa fie mai ieftin pentru scoli, colegii si alte astfel de institutii, fiind disponibil la 299 de dolari americani. 

iPad 10.2 are o rezolutie de 2160 x 1620 de pixeli si suporta un volum de luminozitate de pana la 500. Este o usoara crestere a numarului de pixeli de la predecesorul sau, care avea un ecran de 2048 x 1536 pixeli. Amprenta se vede, de asemenea, atunci cand vorbim despre greutatea si lungimea acestuia, tableta avand 1.1 kilograme si 9,8 x 6,8 x 0,3 inch. Mai avem un buton Home cu senzor Touch ID, plus o camera pe spate de 8 megapixeli si un shooter frontal de 1.2 MP. Un bonus de bun venit este Apple TV Plus, pachet pentru un an gratuit. Exista, de asemenea, suport pentru noul serviciu de jocuri Apple Arcade.

Huawei mai risca un alt ban, dupa ce ca n-a scapat de primul

Conflictul dintre Huawei si Statele Unite ale Americii ia deja proportii haotice, cu tenta de circ. Mai intai gigantul tehnic chinezesc a fost suspectat de colaborare stransa cu guvernul de la Beijing si executat cum trebuie, cu un ordin care i-a interzis sa mai faca afaceri cu companiile americane si, in general, sa mai activeze pe piata din SUA, in orice domeniu. Apoi a urmat posibilitatea unui razboi comercial SUA-China, iar spiritele incinse s-au mai calmat putin, pentru a nu da nastere unui nou dezastru global. Trump a fost deacord sa fie putin mai ingaduitor dupa o discutie cu dictatorul chinez Xi Jinping, si Huawei are din nou voie sa cumpere tehnologie de la companiile americane. Bineinteles, in cazul in care aceste tranzactii primesc licenta din partea Departamentului de Comert al SUA, asta dupa ce se asigura ca nu sunt riscuri privind securitatea nationala. 

Ei bine, situatia e tensionata din nou in aceasta privinta. Administratia Trump a lansat miercuri un draft timpuriu al unei reguli care va interzice agentiilor guvernamentale americane sa mai faca afaceri cu Huawei. Interdictia a fost mandatata de Congres anul trecut ca parte a Legii privind autorizarea apararii nationale. Noua lege, care va intra in vigoare la data de 13 august, interzice achizitionarea de echipamente si servicii de telecomunicatii si supraveghere video de la cinci companii chineze de la agentii guvernamentale. Normal, pe aceasta lista de companii chinezesti care nu au voie sa faca afaceri cu organizatiile guvernamentale din SUA se numara si Huawei si ZTE, printre altele. Guvernul mai are inca un an pentru a respecta restrictiile NDAA mai largi, care interzic agentiilor federale sa lucreze cu contractori care utilizeaza produse si servicii de la Huawei si de la celelalte companii interzise prin noul ordin al presedintelui american. 

“Administratia are un angajament puternic de a apara natiunea noastra impotriva adversarilor straini si va respecta pe deplin Congresul cu privire la punerea in aplicare a interdictiei companiilor chineze de echipamente de supraveghere si telecomunicatii, inclusiv Huawei”, a declarat Jacob Wood, purtatorul de cuvant al Oficiului de Management si Buget, intr-un e-mail trimis catre cei de la CNET.

Cei de la Huawei au spus ca stirea a fost una asteptata si ca compania chinezeaca va continua sa conteste interdictia pe cai constitutionale. Interesant… demers. Au fost contactati si cei de la ZTE, insa ei nu au comentat decizia (sau oferit un raspuns inca). 

Trebuie sa mentionez si faptul ca restrictiile NDAA sunt diferite fata de cele ale Departamentului de Comert al SUA, punand Huawei pe o lista neagra pentru comert, in urma unui ordin executiv al presedintelui Donald Trump, emis in mai. Dupa cum am spus, Huawei a fost si ramane o tinta a ingrijorarii privind colaborarea cu guvernul chinez de catre parlamentarii americani. Mai curand, temeri asupra faptului ca echipamentele sale ar putea fi folosite pentru a spiona alte tari si companii. Motiv pentru care, in ciuda dezghetarii interdictiilor pe fondul negocierilor cu China, aceasta decizie ramane batuta in cuie. Huawei a spus in mod repetat ca temerile sunt nefondate.

Amanarea lansarii lui Galaxy Fold si de ce n-a fost doar vina Samsung

Daca nu-ti mai aduci aminte ce s-a intamplat la 26 aprilie in acest an, nu te invinovatesc – a fost cu ceva timp in urma. Pentru a-ti reimprospata memoria, sincer, au fost mai multe evenimente care trebuiau sa aiba loc in momentul respectiv. A fost Ziua Arborului, Ziua Naționala a covrigilor, Vinerea Mare si sfarsitul Pastelui. Avengers: Endgame a fost lansat in cinematografe. Joe Biden si-a anunțat candidatura pentru presedintia Statelor Unite, iar Taylor Swift a lansat single-ul “ME!” (o mizerie feminista odioasa si o scuza penibila pentru muzica). Samsung Galaxy Fold trebuia sa fie lansat oficial in acea zi. Insa, dupa ce unii jurnalisti au descoperit probleme cu ecranul pliabil al telefonului in modelele lor de pre-productie, cei de la Samsung l-au retras de pe piata si au amanat lansarea sa pe perioada nedeterminata.

Samsung a luat o decizie inteleapta atunci cand a facut acest lucru, deoarece ar fi fost un dezastru daca utilizatorii ar fi pus mana pe Galaxy Fold inainte sa fie complet pregatit pentru lansare. Iar utilizatorii tind sa observe anumite lucruri, in mod clar unul din ei ar fi scos folia de siguranta pentru ca-l deranja. In fine, dar ideea e ca oricine ar fi suparat si frustrat daca ar fi platit 1980 de dolari pentru un telefon doar pentru a-l sparge cateva saptamani mai tarziu. Si nu pentru ca am vrut neaparat sa-l sparg, ci pentru ca cica s-ar fi indoit cum trebuie. In total, Samsung a avut nevoie de trei luni pentru a remedia si imbunatati Galaxy Fold. Mai exact, au trecut in jur de 89 de zile de cand acest model trebuia sa fie scos pe piata si pana cand cei de la Samsung si-au anuntat clientii ca vor putea primi unul candva in septembrie. Da, e cam in acelasi timp cu iPhone-ul; deci daca inregistreaza vanzari mai slabe, nu e de mirare de ce.

Galaxy Fold nu a fost singurul gadget care a fost anulat / amanat de o companie majora in acest an. Pe 29 martie, cu aproximativ o luna inainte ca Samsung sa retraga Foldul, Apple a pus capac dispozitivului sau wireless charging, AirPower. Apple a dat indicii in legatura cu lansarea acestuia pentru prima oara inca de cand a fost lansat iPhone X la sfarsitul lui septembrie 2017 si a facut ca acesta sa fie pus in vanzare pana la sfarsitul lui 2018. Dar acest lucru nu s-a intamplat, iar compania a decis sa anuleze produsul cu totul. Pentru o companie cunoscuta pentru meticulozitatea sa, mass-media a descris rapid aceasta gafa drept „jenanta” si „fara precedent” in istoria companiei. Cei de la CNET au identificat incidentul ca fiind “unul dintre cele mai grave esecuri ale Apple din toate timpurile “.

Galaxy Fold a fost grabit datorita insistentei clientilor, acelui hype imens care s-a creat de pe urma posibilitatii ca acest dispozitiv sa apara, intr-un final, pe piata. Deci nu, nu a fost doar vina Samsung pentru ca a incercat sa raspunda acestui hype intr-un timp cat mai scurt cu putinta. Vina lor a fost doar la capitolul executie.

Acer Nitro 5, un laptop de buget pentru gameri

Gamerii mai hardcore sunt cunoscuti pentru ca stiu sa investeasca sume destul de mari in echipamentele lor de jocuri, insa exista o multime de dispozitive de gaming care ofera, in mod surprinzator, mai multe functii pentru un pret mai mic. Cel mai recent model al celor de la Acer, dezvoltat special pentru a face fata scenei de jocuri pe calculator, este Nitro 5, un laptop de gaming pentru bugete mai mici. Dispune de un sistem de racire cu doua ventilatoare, controlate de catre utilizator, o placa grafica Nvidia GeForce GTX, un procesor up-to-date (intermediar), un ecran decent de 1080p si o tastatura suficient de confortabila – pentru a enumera doar cateva dintre caracteristicile-cheie cu care se poate mandri noul model.

Specificatii

Procesor: Intel Core i5-8300H (quad-core, 8MB cache, frecvente de pana la 4.0GHz) 

Placa video: Nvidia GeForce GTX 1050 ( 4GB VRAM); Intel UHD Graphics 630 

Memorie RAM: 8GB SDRAM (DDR4) 

Ecran: Display Acer ComfyView (IPS LED) LCD, FHD, cu diagonala de 15.6 inch (si rezolutia de 1920 x 1080) 

Spatiu de stocare: 1 TB – HHD

Porturi: 1 x USB-C, 1 x USB 3.0, 2 x USB 2.0, HDMI, SD card reader, Ethernet (RJ-45) port, jack audio de 3.5 mm, Kensington lock slot

Conectivitate: 802.11ac Wi-Fi, Gigabit LAN, Bluetooth

Camera: 1,280 x 720 webcam

Greutate: 2.75kg

Dimensiuni: 15.35 x 10.47 x 1.05 inch

Design

In ceea ce priveste designul, Acer Nitro 5 lasa de dorit. Desigur, nu e genul de laptop care se cumpara pentru aspect, ci pentru gaming. Si faptul ca lasa de dorit nu inseamna ca e cine stie ce prost, din contra. Imi plac culoriile tastaturii, cu acele linii rosii trasate pe literele tastei, sistemul de iluminare, trackpadul si bara din spate. Balamalele ecranului au un feeling robust, sigur, iar cantitatea de porturi prezinta, cu siguranta, un avantaj. Mai important, laptopul are o tastatura confortabila si un sistem de racire controlat de utilizator. Toate acestea fiind spuse, designul Acer Nitro 5 nu este unul extraordinar, avand componente din plastic ieftin si alte limitatii.

Display

Ecranul cu rezolutia de 1080p, in timp ce este unul ascutit si clar, tinde sa fie putin mai intunecat in comparatie cu alte modele (chiar si cu setarea maxima pentru contrast) si este practic exact opusul unuia bezel-free. Am vazut alte laptop-uri de gaming la un pret similar cum s-au concentrat mai mult pe ecran, lucru pe care as vrea sa-l vad si la acest model. 

Camera web

Camera web, care ofera posibilitatea de a inregistra videoclipuri la viteza de 720p, 30fps la cele mai inalte setari, este destul de incetosata. Deci da, calitatea e slaba. Este decenta atunci cand vine vorba de chaturile web (nu, nu de videochat, omule), dar sa nu te astepti sa poti sa inregistrezi clipuri video sau sa faci poze la cea mai buna calitate, ca nu e facut pentru asta. Adica, no, ori vrei gaming, ori vrei sa-ti faci poze sau sa te filmezi cu camera de la laptop.

Adio, parole mobile. Google introduce autentificare biometrica

Google este una dintre companiile tech care nu suporta parolele mobile, mai ales atunci cand vine vorba despre sistemul sau de operare. Ca oricare alta companie ce ofera utilizatorilor sai servicii digitale, cei de la Google urasc parolele tocmai pentru ca unii dintre acesti utilizatori sunt, practic, incapabili sa foloseasca unele bune. Adica, majoritatea au parole simple, care pot fi ghicite de hackeri fara ca acestia sa trebuiasca sa se chinuie prea mult cu keyloggere si alte jucarii de genul. Asta desi le trebuie si astfel de instrumente. In fine. Tomcai din acest motiv, Chrome se ocupa cu a-ti sugera parole mai bune, cel putin de ceva timp incoace. Totodata, ti s-a oferit posibilitatea sa-ti sincronizezi parolele intre desktop și telefon sau tableta. Acum, Google duce lucrurile un pic mai departe. Potrivit companiei, noile tehnologii de autentificare depasesc cu mult parolele clasice din punct de vedere al performantei sau al usurintei in utilizare. 

Acum, schimbarea ce va avea o amprenta radicala asupra anumite servicii Google vor renunta la autentificarea cu parole, urmand sa treaca la sisteme de autentificare biometrica sau la codul de pe telefon. In cazul in care esti curios sa vezi cum functioneaza noua optiune in acest sens, atunci poti vizita site-ul passwords.google.com si sa incerci sa te loghezi in contul tau prin intermediul autentificarii cu amprenta in Chrome, dupa ce ii acorzi permisiunea de a accesa aceasta optiune. Astfel, vei avea acces la toate conturile pe care browserul le stie, cea mai buna parte fiind aceea ca tu nu ar trebui sa-ti mai faci griji in privinta parolelor. Procesul functioneaza chiar si atunci cand iti blochezi telefonul prin intermediul unui cod, insa, realistic vorbind, amprenta pare o optiune mult mai futurista in acest sens. Oricum, avantajul ar fi ca datele in legatura cu autentificarea biometrica sunt stocate local si protocolul FIDO2 folosit de Google e mai eficient in comparatie cu parolele clasice. Si da, teoretic exista si posibilitatea ca cei de la Google sa pastreze in baza lor de date poze cu amprentele tale (sunt mai mult sau mai putin serios), dar macar nu sunt informatii atat de cruciale incat sa ai confidentialitatea compromisa din cauza asta.

Evident, singurele dispozitive care sunt compatibile cu aceasta noua functie au toate scanner de amprenta si ruleaza macar versiunea Android 7 (pentru o functionalitate mai buna, este de recomandat o versiune mai noua, de preferabil Android 9). Deci, practic, aproape toate telefoanele cu Android care sunt disponibile pe piata in momentul de fata..

Aceasta miscare a Google este una dintre primele eforturi in acest sens depuse de catre companie. Prin faptul ca iti permite sa folosesti atat in serviciile web, cat si in aplicatiile de pe telefon amprenta. Iar in urmatoarea perioada, vor fi suportate mai multe servicii. Astfel, in cativa ani, probabil ca vor fi uitate si celebrele topuri cu parole proaste. Iar toate conturile vor fi administrate prin telefon, cu metoda de logare autentificarea biometrica. Ar fi un progres semnificativ pentru securitatea conturilor.