Facebook a “incarcat neintentionat” adresele de e-mail de la 1.5 milioane de utilizatori
Facebook a recoltat “neintentionat” contactele de e-mail ale aproximativ 1.5 milioane de utilizatori in ultimii trei ani. Aceasta activitate a iesit la lumina atunci cand un cercetator de securitate a observat ca Facebook solicita utilizatorilor sa introduca parolele de e-mail pentru a-si verifica identitatea la inregistrarea pe platforma, potrivit Business Insider, care a raportat anterior practica. Cei care si-au introdus parolele au vazut apoi un mesaj pop-up in care reteaua sociala a mentionat ca-si “importa” contactele – fara a cere mai intai permisiunea utilizatorilor, au raportat cei de la Business Insider.
Un purtator de cuvant al celor de la Facebook a confirmat ca email-urile a 1,5 milioane de utilizatori au fost colectate in aceasta maniera incepand din mai 2016, pentru a contribui la “construirea unei retele de conexiuni sociale a Facebook” si a recomanda altor utilizatori din listele de contacte sa se adauge ca prieteni si pe Facebook. Intr-adevar, ar putea parea o modalitate de a ajuta utilizatorii sa-si gaseasca prietenii, din viata reala sau din mediul online, in cadrul retelei sociale, daca nu luam in considerare faptul ca adresele de email si parolele a acelor 1.5 milioane de utilizatori erau stocate intr-un document pe care il pot accesa majoritatea angajatiilor companiei. Intrucat nu au existat pana acum reclamatii concrete din partea utilizatorilor cum ca le-ar fi fost accesate email-urile. Si chiar daca ar fi fost cazul, cel mai probabil situatia ar fi fost prezentata drept atacul unui hacker.
“Luna trecuta, am oprit verificarea parolei prin e-mail ca optiune pentru persoanele care isi verifica contul cand se inregistreaza pe Facebook”, a declarat un alt purtator de cuvant al retelei sociale. “Cand am analizat pasii prin care trecusera oamenii pentru a-si verifica conturile, am constatat ca, in unele cazuri, contactele de e-mail ale persoanelor au fost, de asemenea, “încarcate neintentionat” pe Facebook atunci cand acestia si-au creat contul.
“Am rezolvat problema care sta la baza [n.red situatiei] si am anuntat persoanele ale caror contacte au fost importate”, a declarat Facebook, adaugand ca datele respective nu au fost impartite cu nimeni si au fost sterse din dosarele companiei. Nu ca Facebook nu ar avea o istorie lunga din a imparti cu diverse companii din tech datele proprilor utilizatori (dupa cum am spus intr-un alt articol, reteaua sociala a oferit aceste date inclusiv corporatiilor precum Apple, Amazon, Spotify si Yahoo!, printre altele) De asemenea, purtatorul de cuvant a tinut sa sublinieze faptul ca utilizatorii isi pot revizui si gestiona contactele pe care sa le distribuie pe Facebook in setarile conturilor lor. Fiind cea mai mare retea sociala din lume, Facebook controleaza datele a peste 2 miliarde de persoane si are acces nelimitat la acestea. Le poate folosi inclusiv pentru tranzactii cu diferite companii din domeniul tech. Practicile companiei de manipulare a datelor au fost puse sub semnul intrebarii in urma scandalului Cambridge Analytica, in timpul caruia informatiile personale ale pana la 87 de milioane de utilizatori Facebook au fost accesate necorespunzator, colectate prin intermediul unor sondaje de opinie.