BRD si problema cu cardurile care nu au functionat in nici un ATM
Daca ai salariul la BRD, poate ca ai observat faptul ca nu ai putut sa faci azi, in cursul zilei de 16 septembrie 2019, nici o tranzactie cu cardul tau, nici macar sa-l accesezi de la un amarat de ATM. Sa nu mai zic de scos bani si platit cu cardul cosul de cumparaturi de la Profi sau de unde iti faci tu cumparaturile. Si nu, problema nu a fost doar la plata in mod obisnuit, nici serviciile online nu au functionat pentru buna parte din zi, iar problema inca persista in anumite zone, la ora redactarii acestui articol (sau a unui fel de reportaj presarat cu miciile mele ironii si comentarii). Evident, clientii s-au plans pe retelele de socializare. Adica pe Facebook, ca la noi nu prea are nimeni Twitter sau alteva. Cea mai amuzanta situatie e ca au incercat sa sune si la call center si nu le-a raspuns nimeni. Imi imaginez toata furia impotriva bancii.
Ce pot sa spun, de cand am plecat de la fostul loc de munca, nu am mai avut BRD, am fost mai mereu la Raiffeisen. Oricum, vorbim de servicii bancare, nu poate sa fie o banca care sa-ti placa mai mult sau una care sa-ti placa mai putin. Decat daca e vorba de Provident, caci sincer, as alege orice serviciu in dauna acestor camatari cu acte. Dar sa revenim.
In fine. La 13:27, cei de la BRD au venit, in sfarsit, cu o explicatie, dupa o dimineata in care clientii bancii nu au putut sa-si acceseze conturile din cauza acestei probleme extrem de persistente. „In urma unei avarii a retelei de electricitate, functionarea aplicatiilor de internet si mobile banking, a ATM-urilor si POS-urilor, precum si a call-center-ului bancii, a fost intrerupta, dar revine progresiv la parametrii normali. Ne cerem scuze pentru neplacerile pe care acest incident tehnic le poate cauza si va multumim pentru intelegere. Serviciile sunt repuse succesiv in functiune. Echipele noastre tehnice lucreaza la remedierea situatiei; revenim cu detalii de indata ce serviciile devin functionale.”, au declarat acestia intr-o postare pe contul oficial de Facebook.
La ora 14:21, cei de la BRD au revenit cu noi detalii, spunand ca serviciile ATM si POS sunt din nou functionale, iar call centerul ramane singurul serviciu al bancii care inca se afla in stare de mentenanta. Desi nu stiu in ce masura e relevant acest lucru la ora la care scriu articolul, 15:48, pentru ca este posibil ca si serviciul de call center sa fi fost restaurat pana in momentul de fata. Dar, dupa cum am spus, desi banca a dat asigurari ca serviciile sunt funcționale, la 14:30 inca mai erau clienti care reclamau acelasi lucru: faptul ca serviciile mobile si de internet banking nu merg.
Si, printre reactiile celor de pe Facebook. „Am aflat la casa la Mega Image ca nu va mai functioneaza serviciile”. Un comentariu, destul de furios, dar un simplu comentariu pana la proba contrarie. „Aveți o treaba si aceea e de a avea grija ca sistemul sa mearga. Si mai vreti sa scoateti si banii cash de pe piata. Rusine!”. Asta a fost deja un atac.
Leave a Reply