Comisia de etica a Google a fost închisa
Un grup independent creat pentru a supraveghea eforturile Google de inteligenta artificiala a fost inchis la mai putin de doua saptamani de la lansare. Consiliul consultativ extern pentru tehnologie avansata (ATEAC) a avut drept scop sa analizeze etica in jurul sistemelor AI pe care compania americana se straduieste sa le dezvolte, concentrandu-se pe aspecte precum invatarea masinilor și recunoasterea faciala. Un membru a demisionat si au fost solicitari pentru eliminarea celuilalt, rezultand in desfiintarea comisiei, in cele din urma. Dezastrul lasat in urma acestui experiment al celor de la Google ridica intrebarea daca companiile din tehnologie chiar ar trebui sa infiinteze astfel de organisme. Google a declarat pentru BBC: “Este clar ca, in mediul actual, ATEAC nu poate functiona asa cum vrem noi. Prin urmare, terminam consiliul si ne intoarcem la tabla. Vom continua sa fim responsabili in activitatea noastra cu privire la problemele importante pe care le ridica sistemele AI si vom gasi modalitati diferite de a obtine opinii externe cu privire la aceste subiecte.”
De asemenea, au existat controverse in cazul numirii in aceasta comisie a lui Kay Coles James, care este presedintele organizatiei conservatoare The Heritage Foundation, si o figura extrem de controversata in spatiul public american. Mii de angajati Google au semnat o petitie prin care solicitau eliminarea lui James, pe baza a ceea ce au calificat drept discursuri “anti-trans, anti-LGBTQ si anti-imigrant”. Nu a fost eliminat din cadrul comisiei, insa, in cele din urma, comisia a fost desfiintata oricum, insa prezenta lui in cadrul comisiei ridica intrebari asupra criteriului Google de a-si selecta angajatii, din motive evidente. In weekend, membrul consiliului de administrație, profesorul Alessandro Acquisti, a demisionat: “In timp ce sunt dedicat cercetarii luptand cu chestiuni etice cheie ale corectitudinii, drepturilor si includerii in AI, nu cred ca acesta este forumul potrivit pentru mine sa ma angajez in aceasta munca importanta.” Panoul a fost anuntat la o conferinta a Institutului de Tehnologie din Massachusetts si planificase sa se intalneasca de patru ori in 2019, pentru a examina diferite evolutii ale sistemelor AI pregatite de catre compania americana, insa, in cele din urma au existat prea multe neintelegeri, atat in cadrul platformei cat si in cel al companiei, incat comisia respectiva nu s-a intrunit nici macar odata in formula completa.
Desfiintarea acestei comisii a fost privita cu receptii mixte din partea opiniei publice, o multime de publicatii spunand clar ca, la cum a aratat sistemul celor de la Google, companiile ar trebui sa se gandeasca de doua ori inainte sa creeze astfel de platforme, in timp ce altii si-au manifestat nemultumirea fata de aceasta decizie a companiei americane. Astfel, una dintre cei opt membri, Joanna Bryson, profesor al Universitatii din Bath, si-a exprimat furia fata de decizia Google de a scoate mufa. Ea a scris pe tweet: “Am crezut ca exista suficienti oameni inteligenti la Google ca trebuie sa existe un proces de comunicare sau de imbunatatire a deciziilor. Dar m-am înșelat și oamenii care mi-au spus ca sunt naiva au avut dreptate”.
Leave a Reply