Telekom, acuzata de CNA pentru o reclama mincinoasa
In ultimul timp, Telekom a fost mereu in prim-plan atunci cand vorbim despre companiile telecom care activeaza in Romania. Si nu tot timpul pentru lucruri bune. Mai intai a fost toata telenovela legata de retragerea companiei din Romania si vanzarea acesteia catre Orange si Digi (sau chiar catre Minister). Iata ca Telekom a ramas in tara pana in momentul de fata si a fost, din nou, obiectul unei controverse atunci cand o multime de clienti ai retelei au reclamat faptul ca li se faceau abonamente in mod fraudulos, fara ca acestia sa-si dea acordul. In cele din urma, cazul respectiv a ajuns in instanta, iar compania va avea de platit despagubiri catre clientii respectivi. Acum, Telekom se afla in atentia publicului datorita altui caz de inselaciune, printr-o reclama. Sau bine, mai degraba se afla in atentia Consiliului National al Audio-vizualului, pentru noua reclama care promova serviciul Smart Wi-Fi. Un router pentru care, dupa cum susține compania, n-ai nevoie de „gauri in pereti”, pentru ca e portabil, prin urmare il poti lua cu tine oriunde. Sau, ma rog, cel putin asa iti da de inteles reclama respectiva.
Doar ca reclama era una inselatoare. Acestia te informau ca pretul router-ului e 24 de lei pe luna, dar asta doar dupa ce iti achizitionai rooter-ul, care costa 700 de lei. Si nu, nu puteai lua rooter-ul cu tine peste tot. Evident, cei de la CNA s-au sesizat rapid si au interzis Telekom sa difuzeze reclama respectiva pentru a nu induce in eroare clientii companiei. Prin urmare, cei de la Telekom au revenit cu alta reclama. Pentru a avea parte de aceleasi probleme si acelasi rezultat, noua reclama fiind, din nou, oprita de la difuzare. CNA au ajuns la concluzia ca cei de la Telekom nu au inteles nimic dupa ceea ce s-a intamplat prima oara si ca au revenit la aceleasi practici.
Noua reclama preciza ca rooter-ul costa 700 de lei… insa informatia respectiva e scrisa extrem de mic printr-un colt al ecranului si nici nu are parte de prea mult screen time (tr. timp pe ecran). Cu alte cuvinte, e pusa acolo pentru ca oamenii sa nu observe. Pe calculator se mai observa cu o pauza si un zoom (desi nu sunt multi care se uita pana la sfarsit la reclamele de pe YouTube sau alte site-uri), insa pe televizor e putin mai greu.
„Este opțiunea clientului si clientul afla toate informatiile la momentul la care suna pentru a contracta sau vine in magazin. Este optiunea clientului daca doreste sa inchirieze sau sa achizitioneze. Da, in spot s-a folosit imaginea unui router si nu imaginea celuilalt, dar nu consideram ca este vreo limitare sau vreo informatie incompleta, atat timp cat in nota de subsol ii spunem, iar acel potential client, cand vine in magazin, afla dupa aceea tot restul detaliilor.”, a spus un reprezentant al Telekom in legatura cu prima reclama. Intr-un fel, e o justificare si pentru faptul ca a procedat la fel cu a doua reclama. Doar ca explicatia nu a schimbat absolut nimic din datele problemei.
Leave a Reply